Igiena este esenţială aşadar nu este de mirare că în tot mai multe băi se întâlnesc bideuri. Deşi în trecut nu se puteau găsi în orice casă, românii au început să vadă care sunt avantajele acestui obiect sanitar şi aleg să le includă din ce în ce mai mult în design-ul băii.
În România, pentru multă vreme, aceste bideuri au fost considerate doar un moft iar cei care erau puţin informaţi nici nu ştiau de existenţa acestora. Deşi în lume au apărut de foarte mult timp, la noi de abia în secolul XX au început să pătrundă prin casele oamenilor.
De când datează utilizarea acestor bideuri în lume?
Bideul este un obiect sanitar destinat spălării zonelor intime după utilizarea toaletei iar în timp ce unii oameni îl consideră a fi în plus, pentru alţii este indispensabil. Acest obiect sanitar a apărut pentru prima dată în Franţa în secolul al XVIII-lea, la curtea regelui Ludovic al XIV-lea iar unele documente atestă că utilizarea acestora a început chiar cu un secol în urmă. Mai târziu aceste bideuri s-au răspândit peste tot în lume şi sunt preferate deoarece reprezintă cea mai bună metodă de a avea grijă de igiena corpului.
Alt articol de blog : Magazin Bricolaj – locul unde casa ta devine ,,acasă”
Avantajele pe care le prezintă
Cei care sunt în dubiu în legătură cu utilizarea acestor bideuri trebuie să menţionăm câteva avantaje ale acestora. Din punct de vedere al sănătăţii, este esenţial deoarece reduce la minim apariţia unor boli iar igiena este păstrată în mod corespunzător. Este ideal mai ales pentru persoanele care suferă de afecţiuni ale colonului sau de hemoroizi.
Confortul este sporit şi este de mare ajutor femeilor însărcinate sau persoanelor care nu reuşesc să se mişte datorită unor condiţii medicale. În plus, utilizarea acestor bideuri este şi ecologică deoarece consumul de hârtie igienică este redus la minim.
Dacă doreşti să beneficiezi toate avantajele oferite de bideuri şi doreşti să achiziţionezi un model de calitate atunci alege-l pe cel potrivit de pe website-ul magazinului online www.pro-era.ro.
Următorul articol de blog : Îmbrăcăminte damă potrivită pentru o cununie civilă